31 iulie 2012

Tudor Gheorghe Calotescu Lumea cealaltă se vede din lumea asta  Azi am făcut cu adevărat cunoştinţă cu poetul Tudor Gheorghe Calotescu, pentru că abia acum am trecut prin emoţia lui de-o clipă turnată în poemele universale ce alcătuiesc recentul volum Într-o lume oglindă.  Am sentimentul că sunt pe poziţie, că nu greşesc vorbind la superlativ despre el. E suficient să-i citeşti câteva poezii precum: Concasăm vise, De-a v-aţi ascunselea, Cad păsări, Întorc ceasul, Să ningă, Nu vreau, Axioma iubirii, Iluzia libertăţii ţine cât o prăbuşire, În viaţa asta jocurile sunt făcute, Te zidesc, Nu mai pictez, La supermarket, Lumea se comprimă, La amanet, Sunt o poveste, Doamne, Mamă (şi numărul lor poate continua) pentru a-ţi da seama că acest poet nu e unul obişnuit, făcut, ci unul născut.
Se vede că nimic nu e căutat, poezia îi iese în întâmpinare din fiecare lucru, iar rolul lui este doar de-a o scrie. Asupra lui se dă un adevărat asalt căruia uneori nici nu-i poate face faţă, singur o sugerează în poezia Doamne : ‚nu-mi da iubire/ nu cred că mai ştiu/ ce să fac cu ea/ abuzez de nebun/ sufoc lumea/ păcătuiesc ca um măr/ ce se dăruie-nflorit/ pe o mângâiere de vânt/ mă îngrop rădăcină/ visez lumină/ îmi despletesc frunzele/ mă îmbrac cu omăt/ şi-ţi promit primăvară/ mugurul meu// Doamne/ cât de mult te iubesc’. Cu cât mai multă iubire, pe atât mai multă poezie. E ca şi când nu poezia ar fi a lui, ci invers. Se confirmă în felul acesta adevărul potrivit căruia noi suntem înconjuraţi numai de lucruri ‘bune foarte’,  dar pentru a le vedea trebuie să ni se deschidă ceilalţi ochi. Din cele mai umile cuvinte scoate esenţe întocmai ca alchimiştii, esenţe ce sporesc lumea  ‘lucrurilor care nu se văd’. (mai mult…)