10 august 2012

Eminescu 150x92 Asasinarea lui Eminescu  Cel mai mare poet pe vremea lui Eminescu era considerat Nicoleanu. Aşa cum pe timpurile de glorie ale lui Grigore Vieru cel mai mare poet basarabean era de­clarat Emilian Bucov.

Cine mai ştie azi de Nicoleanu?! Dar de Bucov?!

Iată însă că mai vin şi alţii care cred că ar trebui să renunţăm la Eminescu, în numele nobil al integrării noastre eu­ropene. „Cu moaştele lui Eminescu şi Ştefan cel Mare nu veţi intra în Europa”, ne atenţiona acum o vreme la un simpozion de la Uniunea Scriitori­lor din Chişinău un scriitor bucureştean. Imediat câţi­va tineri de la revista „Contrafort” au pre­luat ştafeta acestei spuse regretabile şi l-au declarat pe Poetul nostru Naţional „vetust” şi „depăşit”. „Depăşit” de către cine?! Nu se ştie. Deşi cei care susţi­neau această inepţie lăsau să se înţe­leagă că ei înşişi ar fi gata să-l în­treacă; deocamdată însă, din păcate, domniile lor n-au scris aproape nimic sau, ca să fim şi mai expliciţi, chiar ni­mic.

Nu poţi iubi naţiunea română, detes­tându-i valorile.

Şi Alex Ştefănescu se referea în ,,România liberă” la un detractor de azi al lui Eminescu pe nume Rădulescu, care se lăuda în „Dilema” că nu 1-a citit pe Eminescu. (mai mult…)

31 iulie 2012

Nicolae Dabija literar.tecuci.eu  106x150 Iar fulgii astupara cerurile si drumurile...  După ce surugiul reuşi cu mare greu să scoată din noroaiele Sângerii rădvanul boieresc înfundat până la butuc – în fiecare prag de primăvară Bâcul se revărsa, acoperind cu apa lui tulbure semănăturile, drumurile şi grădinile sătuceanului, iar caii o luară la trap pe şleaul Chişinăului dumnealui, logofătul chir Costache Conachi, se lăsă furat de gânduri.   Nu mai vedea nici lipoveanul bărbos de pe capră, cu ciubucul lung vârât după brâu şi biciuind caii, nici roţile împroșcând lostopanele de noroi, nici salcâmii cu coaja jupuită de prea multele ploi, perindându-se prin dreptul ferestruicii. În faţa ochilor îi stătea Zulnia — doamna inimii lui, cu zâmbetul ei, care „băga în mormânt şi învia din morţi…”  Reconstitui, încă o dată, în minte acea zi, când o revăzu la Chişinău. Sosise în capitala guberniei de la Sângera, unde se oprise în una din casele vărului său, chir Veniamin Costachi, mitropolitul, cel care a fugit de zurbalâcul grecilor „împrostit”, adică îmbrăcat în haine simple — ca să nu fie cunoscut, şi a intrat în carantina ruseasca de la Sculeni cu brişcă împrumutată, fără nimic, numai cu pecetea mitropoliei în buzunar.  În acea zi, după ce stihuitorul cumpără de pe la lipscani ghermesuturi, şuvaiele, citarele, ilicuri şi alte nimicuri pentru cuconiţe, porunci surugiului să tragă într-o ogradă largă de deasupra Bâcului, unde i s-a spus că s-ar afla casa cu două caturi a boierului Bartolomeu, pe care-l ştia încă de pe vremea când acesta fusese ispravnic în Ţara-de-Jos. Întrebă arnăutul care alergase să deschidă uşa faetonului, dacă „aici lăcuieşte conu Iordache Chiriac Bartolomeu”. (mai mult…)