29 iulie 2012

Paul Sân Petru 125x150 Paul Sân Petru  Marea are forme fixe
ca nişte sonete, uneori,
puii fluviului, mai capricioase
forme decât norii . Copilul ar zice:
fă-mă Doamne, mare!
Mai că şi eu de la o vreme
am  început să mă rog: fă-mă, Doamne, o Mare.

*

Adunat din veche ceaţă,
strâns într-un oval de viaţă –
dragi fiori dintr-o uitare…
Mai fă-mi Doamne o favoare
cum faci ierbii, cum faci florii
când îi înverzeşti fiorii. (mai mult…)

Cristale cu aroma de pelin tecuci.eu  104x150 Volumul Eleonorei Stamate Cristale cu aromă de pelin,  un megapoem răsfăţat de metafore  Dominanta acestei salutare apariţii lirice este, aşa de frumos zisă, o „poezie a poeziei”, e aşa cum am vorbi noi despre mama, pentru că (exprim poate un truism) ea este laptele ce creşte fructul poeziei tot mai viguros. Şi doamna Eleonora Stamate cultivă cu har abundent un laudaţio al poeziei demonstrând cumva că aceasta e minunată ca însăşi poezia. Nici vorbă de-o persiflare, dar pe cu totul alt plan, de regulă parodic la Topârceanu, care după o suită bogată de comparaţii, în final compară …cu o cioară!  Poeta nostră însă îşi exprimă elogiul poeziei până la sanctificare într-un fel de salbe metaforice, de-ţi vine însuţi să te metafizezi până la sublima abstractizare. Pentru Domnia sa, însăşi cartea este un „petec de cer”, pe care, cu ochii, Domnul împarte, sfinţeşte lumina din noi  (poezia Ce-i cartea, pag.17). Apoi beţia metaforică (devine contaminantă) ţine până în zorii paginei  unde cartea e „un ochi de soare” pe chipul unui nor însingurat, o pasăre care trece prin foc (replică sonoră la „Pasărea de foc” a lui Manuel Defalla), o insulă albastră, unde visele dansează în „robe de cristal”. Şi poeta reia expozeul tropilor, echivalând cartea cu o catedrală în care cuvintele ating suflete, şi ele vibrează… vibrează…Ce-i cartea decât o ofrandă adusă secundelor, o orgă celestă prin silabe vibrând… Numai într-o carte…ninge cu petale!…Unde balaurii leapădă grămezi de aur peste cuvinte. (mai mult…)