26 septembrie 2012

Paul Blaj literar.tecuci.eu  150x103 Din Memorialul dantelelor galbeneNu cunosc o armurã mai duioasa

mergeam amândoi pe strada abatuti
eu mai dadeam cu piciorul într-o piatra
ca într-o minge
aveam cravata de pionier
si tu mi-ai zis ce vrei sã îsi iau
iar vorbele tale intrau grav în copilaria mea
pentru ca purtau toata dragostea unui tata
pentru singurul lui baiat
vreau un ceas de mâna am spus
cu fosfor curea neagrã si acesta
a fost primul meu ceas de mânã
acum e printr-un sertar
cu lentila spartã
fãrã nimic util ar spune unii
dar numai un om care a trãit cu pâine pe cartelã
stie ce vreau sã spun (mai mult…)

30 iulie 2012

grigore vieru 150x147 Lucrare în cuvânt şi rolul sugestiei estetice

foto: ziarulnatiunea.ro

Grigore Vieru este adeptul poeziei de factură folclorico-modernă, motiv pentru care valorifică din plin toate figurile limbajului poetic. În acest sens, încă de la debut, criticii au descoperit o serie întreagă de atribute cu privire la universul liric vierean. Poetul se dovedeşte a fi nu doar un mesager al înţelepciunii folclorice, ci şi un explorator al noilor orizonturi lirice. În încercarea de a mărturisi cuvântul său, poetul se aventurează atât în tainele trecutului de unde împrumută estetica muzicală a poeziei clasice, tâlcuirea şi repetiţia poeziei folclorice (de unde putem vorbi de un etnolirism vierean), dar şi în tainele şi nebănuitele căi ale modernităţii târzii, prin tehnica numită intertextualism. De exemplu, descoperirea realizată de criticul Mihail Dolgan cu privire la tehnica dialogală a liricii vierene este relevantă.
Plierea discursului poetic între trecut şi prezent, între aceste două tipuri de texte, constituie o coordonată fundamentală a liricii vierene, fapt ce ne permite să afirmăm că autorul „păşeşte” printre postmoderni, fără a pretinde că este un veritabil postmodernist. Bineînţeles, G. Vieru nu poate fi considerat un postmodernist în înţelesul deplin al cuvântului, deoarece el nu practică religia nihilistă a curentului, ci dimpotrivă, îndeamnă la o recuperare a armoniilor muzicale. De altfel, criticul Eugen Simion, căutând locul lui Vieru în postmodernism, ajunge la concluzia: „Despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu satul în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului său. (mai mult…)

Amintiri din samsara tecuci.eu  113x150 Arhitectura suferinţei  sau amintirile din „Samsara” ale lui Dan Sandu  Într-o seară agasantă de toamnă mi-a telefonat din Berzunţii Bacăului. Mai bine de o jumătate de oră mi-a vorbit, pe ritm de hip-hop, despre un arbore genealogic comun (o ramură Şerban din Şinca – Nouă, Făgăraş), din care rezulta că suntem urmaşii unor descălecători de neam şi, implicit, suntem veri primari. Mi-a trimis apoi câteva „dovezi”, destul de subţiri, într-un plic desfăcut la toate cataramele de poşta noastră neodemocratică. Cu acelaşi plic am primit şi interesantul volum de „versuri” – „Amintiri din Samsara” – Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2011. În ceea ce priveşte „arborele genealogic”, de care face caz patriotic, nu pot rezona cu frisonările poetului Dan Sandu, genitorii mei interogaţi sistematic neavând în amintirile lor ancestrale strămutări sau descălecări. Dar cred că mai avem timp de cercetări comune.  „Amintiri din Samsara” e cu adevărat o carte şocantă, provocatoare, necesară. Este o carte utilă atât pentru cei tineri şi foarte tineri, fără memoria comunismului, cât şi pentru cei cu memoria scurtă sau inundată de nostalgia „infernului roşu”. Dan Sandu îşi merită eticheta de „nonconformist superior” a criticilor de întâmpinare, dar şi pe aceea de „ingenios netemperat”.  „Amintiri din Samsara” e o carte ingenioasă care ne retrimite în zona neagră a trecutului nostru comunist, ne face să retrăim textele care au distrus fibra poporului român, vieţile părinţilor noştri şi ne-au deraiat (multora dintre noi) destinele pentru toată viaţa. (mai mult…)

29 iulie 2012

Paul Sân Petru 125x150 Paul Sân Petru  Marea are forme fixe
ca nişte sonete, uneori,
puii fluviului, mai capricioase
forme decât norii . Copilul ar zice:
fă-mă Doamne, mare!
Mai că şi eu de la o vreme
am  început să mă rog: fă-mă, Doamne, o Mare.

*

Adunat din veche ceaţă,
strâns într-un oval de viaţă –
dragi fiori dintr-o uitare…
Mai fă-mi Doamne o favoare
cum faci ierbii, cum faci florii
când îi înverzeşti fiorii. (mai mult…)

Andrei Stan si Tănase Dănăilă tecuci.eu  150x96 Perenitatea e un vis agăţat de colţul unei stele Stan M. Andrei  Perenitatea e un vis agăţat de colţul unei stele  Stan M. Andrei ca dascăl te simţi negru pentru că nu toţi elevii sunt albi. Dacă ar fi să încapă  poetul-dascăl Stan M. Andrei într-o definiţie, aş spune că este un dăltuitor de frumos. Divinitatea a revărsat în el şi Har şi Dar. Cine crede că folosesc cuvinte mari, doar pentru că dă bine, comite un păcat. Pentru că el şi-a făcut din condiţia de poet şi de dascăl un mod de a fi.  ,,Lumina adunată e lumina cea adevărat” ne mărturiseşte aforistic iar înălţimea cugetării sale nu este doar o licenţă poetică ci crezul său redat printr-o licenţă poetică.
Ceea ce-l uneşte pe poetul cu dascălul din sine este dragostea ridicată la rang de virtute pentru amândouă. Pentru că, numai prin dragoste omul ajunge la virtuţi. Iar a sculpta o viaţă suflete şi cuvinte, e o virtute. ,,Un om nu este doar opera naturii sale ci, mai ales, opera virtuţilor sale” spunea cineva. Aceasta este motivaţia noastră de a fi şi motivaţia pământului de a ne ţine.  Citiţi-l şi-l veţi cunoaşte pe Stan M. Andrei.
Tănase Dănăilă: Dragă Stan M.Andrei, ne cunoaştem de ceva ani, aşa că îţi propun să nu ne mai formalizăm protocolar şi să folosim formula de adresare la persoana a doua, aşa cum o facem în relaţiile personale. Eşti un dascăl special, şcolit temeinic, de-adevăratelea, nu ca acum când se intră cu buletinul şi se iese cu diploma. (mai mult…)